Marea Britanie dă 5.000 de vize pentru șoferi de camion până la sfârșitul anului

Autor: Cristian Agatie 27 sept. 2021 Știri auto

Marea Britanie dă 5.000 de vize pentru șoferi de camion până la sfârșitul anului, după ce vreme îndelungată a evitat să deschidă subiectul migrației. Măsura vine după ce țara se confruntă cu o penurie de combustibili pentru că nu are cine să aprovizioneze benzinăriile.

Intră în Galeria FOTO

Marea Britanie a anunțat că acordă 5.000 de vize de urgență pentru șoferi de camioane, valabile până în ajunul Crăciunului. Măsura a fost amânată în mod repetat de guvern, în ciuda avertismentelor privind o criză în lanțurile de aprovizionare. De altfel, mai multe benzinării s-au închis și rafturile unor supermarketuri au rămas goale din cauza crizei grave de șoferi de camion, provocată de Brexit și agravată de pandemia COVID.

Chiar și așa, potrivit transportatorilor și comercianților, măsura este o picătură într-un ocean și nu va reuși să rezolve problema crizei de șoferi cu care se confruntă nu numai Marea Britanie, ci și întreaga Europă. În prezent, Marea Britanie se confruntă cu cozi kilometrice la benzinării, din cauza problemelor de aprovizionare cu carburanți. Britanicii se tem pe bună dreptate că aprovizionarea în perioada sărbătorilor va fi imposibilă, chiar și cu cei 5.000 de șoferi admiși temporar.

Marea Britanie dă 5.000 de vize pentru șoferi de camion: Cum s-a ajuns la criza șoferilor

Camera de Comerț din Marea Britanie a declarat că soluția este „insuficientă” și pe termen prea scurt, în timp ce Consorțiul Vânzătorilor din Retail a precizat că doar supermarketurile au nevoie de 15.000 de șoferi în plus pentru sezonul de Crăciun și că 5.000 de vize „vor face prea puțin pentru a atenua deficitul actual”, relatează publicația britanică Independent.

Pe lângă vizele temporare, Guvernul alocă 10 milioane de lire sterline pentru a forma până la 3.000 de șoferi de vehicule grele și vrea să formeze încă 1.000 prin cursuri de educație pentru adulți. În plus, vor fi folosiți examinatorii auto ai Ministerului Apărării pentru a reduce timpul de așteptare pentru examenul auto în următoarele 12 săptămâni. De asemenea, șoferilor ieșiți la pensie le vor fi trimise scrisori pentru a-i îndemna să se întoarcă la muncă.

În ciuda cererii mari, meseria de șofer nu este foarte căutată, din cauza salariilor mici și a programului de muncă haotic, care afectează viața de familie a șoferilor. În acest moment, țările europene au nevoie de cel puțin 400.000 de șoferi, la care se adaugă alți 100.000 în Marea Britanie. Pentru a suplini lipsa șoferilor, multe companii accelerează introducerea camioanelor autonome pe drumurile din Europa.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide